Nicolae Toderas
Sunt lector universitar în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), unde predau cursuri în domeniul studiilor europene, politicilor UE și evaluării politicilor și programelor europene. Din 2016 fac parte și din echipa Ministerului Fondurilor Europene, unde contribui la dezvoltarea capacității de evaluare a impactului fondurilor europene. În perioada 2008-2016 am coordonat activitatea Centrului de Documentare Europeană din SNSPA, iar din 2012 sunt membru al Rețelei Team Europe al Comisiei Europene. Pe parcursul activității profesionale am contribuit la transferul instituțional, de politici, abordări și metode inovative în domeniul educației dinspre România către Republica Moldova.
Realizări
- Implicare în peste 30 de proiecte în care am avut fie roluri de expert, fie roluri de management. Unele dintre acestea au vizat transferul de practici dinspre România spre Republica Moldova sau consolidarea capacității administrative a instituțiilor din Republica Moldova, inclusiv a instituțiilor de învățământ superior (de ex. dezvoltarea domeniului „studii europene” în universitățile din Republica Moldova).
- Aprox. 50 de publicații (articole și studii de politici publice referitoare la politicile Uniunii Europene, guvernanța UE, guvernanța învățământului superior, politicile de dezvoltare regională, evaluare instituțională și organizațională). Pe baza unor studii de caz, în multe dintre aceste publicații este tratată starea de fapt din Republica Moldova.
- Structuri organizaționale dezvoltate sau consolidate – contribuție la dezvoltarea SNSPA prin crearea și dezvoltarea Centrului de Consiliere și Orientare Profesională – CeCOP (înființat în 2006) și a reorganizării Bibliotecii SNSPA (anii 2009-2016). În cadrul Ministerului Fondurilor Europene, în perioada aprilie 2019 – august 2020, mi- am adus contribuția la revitalizarea Punctului Național de Contact pentru Romi.
Contribuția la dezvoltarea PLUS
- În 2017 am fost membru în comunitatea tematică educație, precum și în cea privind afacerile europene din cadrul România 100. Am contribuit astfel la documentarea unor puncte de vedere, precum și la organizarea unor evenimente publice;
- În 2017 și 2018 am participat la fundamentarea viziunii politice pentru Partidul România Împreună;
- În 2019 am participat la Congresul de Constituire a PLUS;
- Am participat activ în procesul de consultare publică a programului politic PLUS 2020- 2030;
- În 25 ianuarie 2020 am derulat un atelier de facilitare privind fondurile europene pentru candidații PLUS și USR la Consiliul Local Sector 1, București. La deschiderea atelierului a participat și Clotilde Armand, membră al Parlamentului European, Comisia pentru bugete.
- Am transmis unora dintre europarlamentarii PLUS și USR propuneri de îmbunătățare a legislației europene privind politica de coeziune a UE, consolidarea guvernanței fondurilor europene în România ș.a.
*Conform prevederilor actualului cadru legal și normativ privind statutul funcționarilor publici, nu am putut fi implicat în dezvoltarea structurală a PLUS, a filialei de sector sau a comunității locale din care fac parte, prin asumarea unui rol de conducere sau de reprezentare. Am participat însă la toate procesele de constituire a organizației teritoriale din care fac parte. De asemenea, deși dețin competențele necesare, nu am putut participa ca membru în cadrul comisiilor PLUS, în special în Comisia Națională de Politici și Programe. În schimb, m-am implicat în îmbunătățirea calității unor documente de poziționare politică, în limitele statutului funcționarilor publici.
CV – Nicolae Toderaș
Program politic – Nicolae Toderaș