Sunt crescut într-un oraș mic de lângă București, locul unde toți se cunosc și toți știu cine ești (sau mai bine spus „al cui ești”), în care dacă nu ai „tată mare” ești considerat venetic.

Realizez că această proximitate de București, cuplată cu apariția calculatorului a reprezentat momentul de cotitură în dezvoltarea mea. Expunerea timpurie la internet mi-a schimbat perspectiva asupra lucrurilor, nemaifiind limitat la ceea ce era în jurul meu, fiind captivat de sunetele modem-ului de tip dial-up, de accesul la o lume nouă pe care nu reușeam să o explic.

Anii de liceu au zburat repede și am luat drumul Bucureștiului. Șansa a făcut să îmi găsesc un loc de muncă la o companie care a devenit una dintre cele mai mari firme angajatoare din Pipera, care recruta preponderant tineri la început de cariera, dornici să se dezvolte profesional. Am beneficiat de îndrumare și susținere continuă, ceea ce mi-a facilitat o dezvoltare profesională accelerată și finalizarea studiilor universitare.

La fel ca orice tânăr dornic să-și demonstreze că poate mai mult, am făcut pasul spre o nouă provocare, alăturându-mă unei companii care avea să mă ducă mai departe decât realizăm atunci…tocmai la Londra.

Momentul în care fratele mai mic a avut curajul de a lua drumul Marii Britanii și de a studia aici, s-a dovedit decisiv pentru mine – știam că este doar o chestiune de timp până îl voi urma. Și iată-ne amândoi la Londra…mă rog, el la Londra și eu în afara Londrei, că doar nu era să stea sub supravegherea fratelui mai mare.

Ajuns aici am început să văd lucrurile altfel, am întâlnit români plecați ca și mine, oameni care erau la rândul lor „străini între străini”. A trebuit să învăț să lucrez în echipa (credeam că știam deja să fac asta), am început să înțeleg problemele cu care se confruntă Diaspora, am putut să observ interacțiunea dintre autorități și “cei care au plecat”, categorie în care mă aflam de acum și eu. Am întâlnit români stabiliți aici, alții veniți doar „temporar”, însă toți au lăsat o parte din ei acasă, o parte pe care nu o vor regăsi niciunde.

Am fost mereu conștient de ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar „declick-ul” a fost reprezentat de tragedia de la Colectiv. Am fost furios, frustrat, neputincios. Am protestat, am descoperit oameni care protestau și ei – pe unii îi cunoșteam deja, pe alții i-am cunoscut atunci și am devenit camarazi de drum.

A venit referendumul pentru redefinirea familiei, m-am înscris ca si observator în secție și mi s-a cerut să merg la consulat, unde l-am întâlnit pe Claudiu Chendeș, cu care am mai avut contact la întâlnirile RO100 Londra. Așa s-a născut colaborarea noastră.

Am fost parte a GIJ-ului din Londra, am organizat evenimente alături de oameni faini, am strâns semnături, am stat la cozi, am „crescut” odată cu PLUS și ne-am propus să schimbăm România, în speranța că va veni momentul când ne vom întoarce acasă.